Sindicaliștii din Sănătate ies în stradă. Marți vor picheta sediul Prefecturii Cluj

by admin

Sindicaliștii din Sănătate vor protesta astăzi în stradă. Membrii Federației Sanitas demarează o serie de acțiuni de protest, nemulțumiți de ordonanța de urgență care prevede înghețarea salariilor și a pensiilor în acest an.

Astfel, marți, între orele 12:00 și 13:00, sindicaliștii vor picheta sediul Prefecturii Cluj, dar și sediile altor prefecturi din țară. De asemenea, în Capitală, membrii Sanitas vor picheta sediul Guvernului din Piața Victoriei. Sindicaliștii au mai anunțat că vor picheta și sediile Ministerului Sănătății, Ministerului Muncii și Protecției Sociale, Ministerului Finanțelor Publice, Guvernului și Parlamentului României în perioada în care vor avea loc dezbaterile pe Legea bugetului de stat.

„Refuzul Guvernului de a respecta legea și de a acorda salariile cuvenite pentru anul 2021 salariaților din sănătate și asistență socială reprezintă o jignire la adresa efortului pe care fiecare dintre aceștia îl depune zi de zi la locul de muncă, de mai bine de 11 luni.

În aceste condiții, Consiliul Național al Federației SANITAS, reprezentând peste 100.000 de membri de sindicat din unitățile sanitare, cele de asistență medico-socială și cele de asistență socială, a analizat situația creată de apariția OUG nr. 226/2020 și a decis organizarea în următoarea perioada a unei serii de acțiuni pentru susținerea următoarelor revendicări: aplicarea prevederilor Legii nr. 153/2017 – Legea-cadru privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice; stabilirea sporului de condiții prin raportare la salariul de baza aflat în plata; acordarea stimulentului de risc salariaților din asistență socială”, se preciza în comunicatul federației transmis la începutul lunii ianuarie 2021.

Acțiunile care vor mai fi organizate la nivel național de Federația Sanitas în perioada următoare vizează lansarea unei petiții online pentru susținerea aplicării prevederilor Legii nr. 153/2017 și exceptarea salariaților din sănătate și asistență socială de la prevederile art. I din OUG nr. 226/2020, precum și solicitarea organizării unor întâlniri la nivelul Guvernului României cu miniștrii responsabili pentru deblocarea situației create de apariția OUG nr. 226/2020.

De asemenea, sindicaliștii vor redacta o scrisoare deschisă către Președinție, membrii Parlamentului României și ai Parlamentului European prin care vor să atragă atenția asupra faptului că „România este singură țară europeană care în plină pandemie diminuează veniturile salariaților care se lupta în mod direct pentru stoparea acesteia”.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza