Mulți pacienți cu boli cronice, categorie încadrată în a doua etapă de vaccinare anti-COVID, au reclamat zilele trecute faptul că nu s-au putut programa pentru imunizare. De curând, a fost realizat un update al aplicației și au și aceștia acces la programare. Cu toate acestea, mulți pacienți contactează medicul de familie pentru programare, deși procedura și durata este aceeași și pentru pacientul care se programează singur cât și pentru medicul de familie.
„Medicii de familie sunt ocupați cu consultațiile, au contract cu casa de asigurări, vaccinează, urmăresc gravidele, fac tratamente pentru oamenii bolnavi, nu pot să stea să facă planificări. Durează o oră până fac planificarea unui pacient. Dacă eu stau o oră să fac planificarea pentru fiecare, pe oamenii bolnavi cine îi consultă? Oamenii pot să intre pe platformă. Majoritatea au intrat, s-au planificat și lucrurile merg bine. A fost o înțelegere greșită că medicul de familie poate programa mai repede. Nu avem noi o scurtătură spre programare”, spune medicul de familie Ioan Mureșan.
Totodată, dr. Ioan Mureșan, speră să apară o nouă varianta de vaccin pe care să îl poată administra medicul de familie în cabinet.
„O să vedem atunci dacă are efect o singură doză, momentan foarte puține persoane din țară au făcut-o pe a doua. Sigur că ajută ceva și dacă facem numai o doză, dar nu complet. Poate 10-20%. La țară vor merge caravane mobile și o să se vaccineze și cei de acolo. Sperăm ca în două luni să apară o variantă nou care nu trebuie ținută la -60% și să ne-o dea la cabinet unde putem să vaccinăm direct pacienții”, mai spune dr. Ioan Mureșan.