Specialiștii de la Medlife au avertizat că există șanse din ce în ce mai mari ca această tulpină să devină dominantă în România și fac un apel către autorități să analizeze cu precauție deciziile cu privire la relaxarea măsurilor de siguranță.
Au fost analizate aleatoriu 90 de probe din mai multe orașe ale țării precum București, Cluj, Vâlcea, Tecuci, Târgoviște, Ploiești, Timișoara, Reșița, Hunedoara, Focșani, Lugoj, Chișineu Criș, Slatina sau Olt. În urma verificărilor, cazurile cu noua tulpină sunt predominante în București, însă se regăsesc aproape pe tot teritoriul României. Numărul pacienților cu noua tulpină identificată pe teritoriul țării s-a dublat, ajungând astfel un total de 52 de cazuri.
“Nu ne-am așteptat la o dinamică de o asemenea anvergură. Considerăm că autoritățile ar trebui să analizeze cu atenție aceste informații și să evalueze cu precauție eventualele decizii cu privire la relaxarea măsurilor de siguranță pentru perioada următoare. În continuare vom susține programul de secvențiere, și vom analiza probe, nu atât pentru tulpina din Marea Britanie care pare să devină dominantă, caz în care anchetele epidemiologice devin inutile, cât pentru a sprijini autoritățile cu informații noi legate de apariția și transmiterea altor tulpini pe teritoriul României, cum ar fi cea sud africană, braziliană și nu numai” a explicat Mihai Marcu, președinte și CEO MedLife, într-un comunicat, conform Biziday.
Până în prezent, pe teritoriul României au fost secvețiate în total peste 560 de probe, dintre care 404 de către divizia de cercetare MedLife (75%).