Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca vine în ajutorul elevilor din ani terminali care vor să urmeze, din toamnă, cursurile facultăților din cadrul UTCN care presupun examen de admitere la matematică. Astfel, profesorii din cadrul Departamentului de Matematică oferă cursuri gratuite de pregătire începând din 27 februarie. Acestea vor fi susținute online, în fiecare zi de sâmbătă.
Pentru concursul de admitere din acest an este valabilă programa de bacalaureat de la profilul matematică-informatică. Toate detaliile în legătură cu accesarea patformei și programul de pregătire se vor afișa pe site-ul universitsatii (https://www.utcluj.ro/), pagina de facebook a universității (https://www.facebook.com/utcluj.ro/) și a admiterii (https://www.facebook.com/Admitere.UTCN).