Sărăcăcioase și lipsite de inspirație. Cam așa arată vitrinele din centrului Clujului, dominat, ce-i drept, de magazine second-hand, shaormerii și buticuri anonime. La peisajul anost a contribuit în ultimul an și pandemia, care a închis zeci de afaceri, lăsând spațiile goale și neîngrijite. Dar din păcate chiar și acolo unde afacerea rezistă, conceptul de design se reduce la un manechin îmbrăcat neinspirat sau la un afiș uitat de la campanie de reduceri din sezonul trecut.
Și totuși, cu puțină imaginație, s-ar putea face multe. Un singur exemplu de pe strada Ferdinand demonstrează cât de important e design-ul în succesul unei afaceri. Câteva petale așezate strategic într-o vitrină nu au schimbat doar imaginea, ci au crescut și vânzările.
“Eu am încercat să creez un concept unitar. Pe strada Regele Ferdinand există trei magazine unde am schimbat design-ul după ce am primit solicitări. Într-una dintre vitrine sunt trei flori care au culori de primăvară, iar în celelalte două sunt petale. La sfârșitul săptămânii vom mai reuși să schimbăm design-ul la încă două magazine. Oamenii au fost mirați de ceea ce au văzut, practic i-a atras să intre în acele magazine. Rochiile din vitrină s-au vândut chiar în prima zi”, explică designerul Andreea Ghișa.
Inițiativa Andreei a pornit în urmă cu doi ani, când a contactat proprietarii magazinelor din centrul Clujului. Spune că s-a oferit atunci să le ofere gratuit consultanță în modificarea design-ului, însă aceștia au refuzat. Speră ca această mică demonstrație să le schimbe însă percepția.
“Considerăm că trăim într-un oraș european, cosmopolitan, însă ar trebui să și facem ceva în acest sens, să schimbăm puțin fața acestui oraș. Ar trebui gândit chiar un concept sezonier. Sunt cam șase sezoane ca să spun așa, de la sărbători, Valentine`s Day și până în timpul verii”, spune designerul.
2 comentarii
Este cu adevarat designer sau i-ati acordat voi titulatura?
Cred că vitrinele din articol în sine îi pot da titulatura, că doar designer e oricine face un obiect de design, dar se pare că nu e la prima abatere: https://www.elle.ro/advertorial/p-nominalizari-cel-mai-bun-obiect-de-design-al-anului-667870/