În ultimele 24 de ore, în județul Cluj au fost raportate 284 de noi infectări cu SARS-CoV-2, în creștere față de ziua precedentă. Clujul se numără printre județele cu cele mai multe îmbolnăviri, după București (927 de cazuri) și Timiș (354 de cazuri). Rata medie de infectare a crescut și ea și a ajuns la 3,60 de cazuri la mia de locuitori.
La nivel național, de la ultima raportare au fost confirmate 4.342 de noi cazuri de COVID-19, în timp ce alte 834 de persoane au fost reconfirmate pozitiv. Până astăzi, pe teritoriul României, au fost înregistrate 820.931 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 752.234 de pacienți au fost declarați vindecați.
Până astăzi, 20.785 de persoane diagnosticate cu COVID-19 au decedat. În intervalul 04.03.2021 (10:00) – 05.03.2021 (10:00) au fost raportate 101 decese (49 bărbați și 52 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Bacău, Bihor, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vrancea, Ilfov și București.
Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 3 decese la categoria de vârstă 40-49 ani, 10 decese la categoria de vârstă 50-59 ani, 37 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 28 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 22 decese la categoria de peste 80 de ani.
97 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 3 pacienți decedați nu au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 9.222. Dintre acestea, 1.067 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 6.133.554 de teste RT-PCR și 342.496 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 27.868 de teste RT-PCR (16.471 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 11.397 la cerere) și 8.469 de teste rapide antigenice.
Pe teritoriul României, 45.407 persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 13.212 persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 49.963 de persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 127 de persoane.