O petrecere privată a fost organizată în localitatea Sântioana, lângă municipiul Gherla. Cheful a fost pus la cale de un tânăr din Dej, care a închiriat trei cabane și a dat startul distracției. Polițiștii au intervenit însă și au oprit petrecerea.
„În jurul orei 20.00, polițiștii din cadrul polițiștii Secției 7 Poliție Rurală Gherla s-au sesizat din oficiu cu privire la desfășurarea unui eveniment privat la locația unor cabane din localitatea Sântioana. Cu ocazia verificărilor efectuate, a fost identificat proprietarul, care a declarat faptul că a închiriat un număr de 3 cabane unui tânăr de 19 ani, din municipiul Dej. În continuare se desfășoară activități în vederea stabilirii stării de fapt, identificării tuturor persoanelor care au participat la eveniment și luarea măsurilor legale față de acestea, în conformitate cu Legea 55/2020”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.