Deși nu și-a îndeplinit obligațiile, constructorul unui tronson al Autostrăzii Transilvania cere daune de sute de milioane de lei

by admin

La începutul acestei luni Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere a demarat procedura de reziliere a contractului cu Straco Grup SRL, constructorul tronsonului Câmpia Turzii- Chețani al Autostrăzii Transilvania. CNAIR a invocat nerespectarea obligațiilor contractuale, în condițiile în care în ultimele 5 luni progresul pe șantier a fost de numai 1%. 

Reprezentanții Straco au atacat decizia la Tribunalul București și cer CNAIR plata unor daune de 461 de milioane de lei. În documentul obținut de Digi24, compania spune că CNAIR a împiedicat finalizarea lucrărilor deoarece a refuzat să recunoască o altă firmă drept subantreprenor.

„Prin neaprobarea Restra Construct SRL restrângeți nejustificat, netemeinic și nelegal, capacitatea Straco de a executa lucrarea. Prin obținerea de către Restra a calității de subantreprenor acesta va putea susține Straco în mod definitiv în executarea contractului, atât pe chestiunea de execuție, dar și pe chestiunea asigurării garanției de bună execuție în temeiul contractului și prelungirea duratei de existență a acesteia”, se arată în notificarea trimisă de constructorul autostrăzii.

CNAIR a precizat în mai multe rânduri că cei de la Restra nu îndeplineau condițiile pentru a fi subantreprenori. Reprezentanții Straco spun însă că aceeași companie de drumuri a aprobat transformarea unei alte firme din prestator de servicii în subcontractor atunci când a avut nevoie de muncitorii și utiliajele sale pentru a finaliza anul trecut nodul Chețani, fără de care nu ar fi putut fi deschis în septembrie anul trecut traficul pe lotul adiacent dintre Iernut și Chețani.

Cei de la Straco mai spun că rezilierea contractului ar condamna firma la faliment și amenință că se vor adresa instanței dacă CNAIR nu va accepta Restra drept subantreprenor. Acest lucru ar bloca relicitarea lucrărilor rămase de executat, iar finalizare celor 16 kilometri de autostradă ar fi amânată până la finalizarea procesului.

Lucrările la tronsonul Câmpia Turzii- Chețani al Autostrăzii Transilvania au început în anul 2016, dar până în prezent progresul fizic este de doar 38%.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza