O adolescentă de 16 ani din Suceava este cercetată pentru înșelăciune, după ce a încercat să profite de familia unei femei dată dispărute. Tânăra a aflat de caz din presă și a contactat rudele femeii, cărora le-a cerut bani pentru a le oferi informații despre persoana dispărută.
„Urmare a mediatizării cazului atât de către mass-media cât și de către familie pe rețelele de socializare, fiica femeii a fost contactată de către o persoana necunoscută care i-a solicitat sume de bani în schimbul obținerii de date cu privire la locația în care s-ar afla mama acesteia împotriva voinței sale, parte din suma solicitată fiind achitată de către aparținători.
În acest context, polițiștii din cadrul Serviciul de Investigații Criminale sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate.
În contextul în care femeia de 49 de ani s-a întors la domiciliu, nefiind victima unei presupuse infracțiuni de lipsire de libertate, în cauză s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea de înșelăciune”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.
Tânăra de 16 ani a fost găsită la domiciliul ei și a fost dusă la poliție pentru audieri. Prejudiciul de 1.000 de lei a fost parțial recuperat și returnat familiei. În cauză sunt continuate cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută și pedepsită de Codul penal.