Un incendiu s-a produs dis-de-dimineață în comuna Măguri Răcătău. În jurul orei 5.40, pompierii de la ISU Cluj au fost solicitați pentru a interveni de urgență la fața locului. De trei autospeciale pentru stins incendii a fost nevoie pentru a potoli focul care a cuprins acoperișul și bucătăria de vară a cabanei.
“Intervenție a pompierilor clujeni pentru stingerea unui incendiu produs la o cabană din localitatea Muntele Rece, comuna Măguri Răcătău.
Solicitarea pentru intervenția pompierilor s-a înregistrat în jurul orei 5.40, iar la fața locului au intervenit trei autospeciale pentru stins incendii, un echipaj SMURD și o autospecială a Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Măguri Răcătău. În momentul sosirii primelor echipaje la locul evenimentului focul cuprinsese acoperișul întregii cabane, pe o suprafață de cca 40mp, și bucătăria de vară.
Flăcările au fost lichidate la scurt timp după sosirea pompierilor, însă aceștia au fost nevoiți să acționeze mai bine de 4 ore pentru înlăturarea efectelor negative ale incendiului și eliminarea tuturor focarelor care ardeau mocnit. Nu au fost persoane rănite ca urmare a acestui eveniment, iar cercetările preliminare au stabilit că cel mai probabil incendiul a pornit de la o defecțiune a instalației electrice a imobilului”, au transmis cei de la ISU Cluj.