Remus Câmpeanu, o adevărată legendă și unul dintre simbolurile Universității Cluj, a murit ieri, 3 aprilie la vârsta de 82 de ani.
Remus Câmpeanu a făcut parte din cea mai frumoasă echipa a lui “U” din toate timpurile. Mulți iubitori ai fotbalului o știu pe de rost: Marcu, Moguț, Georgescu, Câmpeanu, Grăjdeanu, Al.Vasile, Neșu, Ivansuc, Suciu, Adam, Szabo. În data de 11 iulie 1965, pe vechiul stadion “Republicii” din București, Universitatea Cluj avea să câștige primul și singurul trofeu al competiției interne, Cupa României. În finală clujenii au învins cu 2-1 pe Dinamo Pitești prin golurile înscrise de Remus Câmpeanu și Ivansuc.
“Numele lui Remus Câmpeanu este sinonim cu ceea ce înseamnă FC Universitatea Cluj, cu spiritul și cu principiile acestui club. Și-a dedicat întreaga carieră de jucător lui ”U” între 1960 și 1974, fiind component al echipei ce „a pus șapca pe Cupă” în 1965. După ce a agățat ghetele în cui, a fost președinte al clubului până în 1989 și a rămas alături de echipă până în ultima clipă. Astăzi, după o viață alături de echipa „studenților”, Remus Câmpeanu s-a înălțat la ceruri. Îi mulțumim pentru tot ce a făcut pentru ”U”, pentru o viață în alb și negru.
Dumnezeu să îl odihnească în pace!”, au transmis reprezentanții clubului pe una dintre rețelele de socializare.