VIDEO: Ne putem infecta cu noul coronavirus și după vaccinare, spune expertul în sănătate publică Răzvan Cherecheș

by admin

Vaccinarea împotriva COVID-19 nu ne protejează total împotriva noului coronavirus. Răzvan Cherecheș, expert în sănătate publică și profesor în cadrul UBB Cluj, spune că ne putem infecta cu SARS-CoV-2 chiar și după rapel, dar în acest caz este puțin probabil să dezvoltăm o formă gravă a bolii.

Într-un mesaj postat pe rețelele de socializare, Răzvan Cherecheș a explicat motivele pentru care putem fi testați pozitiv cu COVID-19, chiar dacă am făcut schema completă de vaccinare.

„Este posibil să fiu testat ulterior pozitiv? Și răspunsul meu: da, este posibil. Vaccinul conține doar o informație despre proteina țepușă din capsula din exteriorul virusului, nu conține virusuri, nici atenuate, nici vii, nici moarte. Nu este nici o șansă ca prin vaccinare să te infectezi cu virusul. Organismul nostru învață să facă anticorpi specifici pentru proteina țepușă de la exteriorul virusului. Este posibil ca după vaccinare să ne infectăm cu un virus, care intră în organismul nostru. Cineva tușește, strănută lângă noi și nu purtăm mască, virusul intră în organismul nostru, începe să se multiplice și în același timp, anticorpii noștri încep să îl atace. Există o perioadă foarte îngustă în care este posibil să fii pozitiv, chiar dacă probabilitatea de manifestare a simptomelor este extrem de redusă”, a explicat Răzvan Cherecheș pe rețelele de socializare.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza