INTERVIU EXCLUSIV | Conf. dr. George Dindelegan, președintele CA al SCJU Cluj: ”Nu mai există spitale COVID și non-COVID. Nu mai ai cum să separi complet pacienții”

by Cristina Mihaila

Într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Servus, Cluj!, președintele Consiliului de Administrație al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, conf. dr. George Dindelegan, a explicat în ce constă planul de reorganizare a spitalelor anunțat de Ministerul Sănătății. Acesta sublinizază faptul că numărul tot mai mare de pacienți COVID, dar care suferă și de alte afecțiuni, impune ca tratamentul să poată avea loc pe secțiile de specialitate și să nu mai fie transferați în spitalele dedicate COVID, în care, de altfel, nu mai sunt locuri.

”Noi am funcționat ca spital suport COVID de la început. Există o reglementare nouă, dată la sfârșitul lunii trecute, în care spitalele sunt clasificate după alte criterii și practic nu mai există spitale COVID și non-COVID. Cu alte cuvinte, fiecare spital trebuie să se descurce, să-și facă acces pentru pacienți și dacă sunt bolnavi de COVID și dacă nu. Trebuie create circuite separate și să permitem accesul tuturor categoriilor de pacienți. Este logică această cerință a ministerului, pentru că deja avem o răspândire foarte mare a infecției cu COVID, nu ai cum să separi complet. La noi, de exemplu, vin pacienți care au tot felul de patologii de urgență. Când îți vine un pacient dintr-un accident grav, nu ai timp să vezi dacă este covid, non-covid, să-l ții, să-i faci teste și apoi să-l tratezi”, a explicat conf. dr. George Dindelegan.

Acesta a vorbit și despre organizarea concursului pentru postul de manager al Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj, condus în prezent de managerul interimar prof. dr. Claudia Gherman. Urmăriți mai jos interviul complet acordat de conf. dr. George Dindelegan.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza