Primele NFT-uri lansate de organizatorii festivalului UNTOLD sunt două colecții de cărți de tarot intitulate Arcana Majoră și Arcana Minoră. Fiecare personaj al Arcanei Majore reprezintă un personaj principal al unei ediții UNTOLD, iar Arcana Minoră este asemănătoare unui set de cărți de joc, unde în loc de suitele clasice, inima roșie, inima neagră, romb și treflă, există suitele specifice, Rhuna, Cupele, Spadele și Bâtele.
Cărțile de tarot vor fi lansate succesiv, iar cele pe care organizatorii festivalului UNTOLD le lansează astăzi sunt “The Dragon” – personajul principal al poveștii magice UNTOLD, dar și prezența impunătoare de pe mainstage-ul ediției Untold 2017, și “The Moon Priestess”, personajul următoarei ediții Untold. Acestea fac parte din colecția Arcana Majoră. Așadar, fanii festivalului au șansa să achiziționeze în premieră și să devină proprietarii exclusivi ai personajului The Moon Priestess care va apărea pe mainstage-ul festivalului UNTOLD de la următoarea ediție.
Arcana Majoră este compusă din 22 de cărți, fiecare reprezentând o figură alegorică, un simbol, un personaj sau o personificare a unui obiect. Aceste cărți dețin „marile secrete” ale conștiinței spirituale, iar fiecare personaj reprezintă o călăuză către calea magică și misterioasă a descoperirii de sine. Cărțile Arcanei Majore dezvăluie mesaje despre imaginea de ansamblu a vieții și direcția sa pe termen lung.
Arcana Minoră este compusă din 56 de cărți împărțite în 4 suite, Rhuna, Cupele, Spadele și Bâtele, unde fiecare suită are propriul său set de reguli. Se consideră că aceste cărți dețin „micile secrete” ale vieții de zi cu zi.Cărțile Arcanei Minore au de obicei o influență temporară și descriu expresii din viața noastră de zi cu zi.
În Arcana Minoră, Bâtele expun situații ce privesc mediul de afaceri și ambițiile noastre legate de carieră, Cupele au în vedere dragostea și relațiile de zi cu zi, Săbiile ne vorbesc de acțiune și conflict, iar Rhuna ne prezintă situația financiară și bani, confortul material. Mesajul cărților din Arcana Minoră este unul de stabilitate și structură, dinamism creativ și iubire adevărată, având la bază experiențele din lumea exterioară.
NFT-urile lansate astăzi pot fi achiziționate de pe cea mai mare piață de bunuri digitale din lume, OpenSea, https://opensea.io/collection/untold-festival.
Pentru fiecare carte de tarot lansată astăzi există un număr limitat de bucăți pentru care se poate licita.
- The Moon Priestess, 11 bucăți, prețul de pornire 3000 de dolari/bucata
- The Dragon, 22 de bucăți, prețul de pornire 2000 de dolari/bucata
- Asul de Cupă, 99 de bucăți, prețul de pornire, 60 de dolari/bucata
- Asul de Spadă, 99 de bucăți, prețul de pornire 60 de dolari/bucata
- Asul de Rhuna, 99 de bucăți, prețul de pornire 60 de dolari/bucata
- Asul de Bâtă, 99 de bucăți, prețul de pornire 60 de dolari/bucata
Perioada de licitație este cuprinsă între 7 și 13 zile.
Despre Tarot
Cu o istorie ce datează de sute de ani, Tarotul, cunoscut în vechile timpuri sub numele de “tarocchi appropriati”, reprezintă o minunată alegorie plină de semnificații și simboluri antice. Semnificația cărților s-a tot schimbat de-a lungul veacurilor, iar astăzi misterul și magia ajung să învăluie minunatele miniaturi.
Universul mistic UNTOLD prinde astfel viață, iar personajele conturează firul narativ al unei povești menite să dăinuie în inconștientul colectiv al fiecărui erou. Călătoria fiecăruia este unică iar cărțile de tarot îi sunt călăuze pe drumul plin de mistere.
Colecția de NFT-uri UNTOLD este pregătită în parteneriat cu StakeBorg. StakeBorg este o companie ce își propune, prin multiplele inițiative pe care le întreprinde, popularizarea industriei crypto și a beneficiilor tehnologiei blockchain.