Clujenii, cumpătați anul acesta cu mâncarea de Paște. Mai puține cazuri de urgențe digestive la spital

by admin

Creștinii ortodocși și greco-catolicii sărbătoresc astăzi cea de-a treia zi de Paște și totodată încheierea Sfintelor Sărbători Pascale. A fost cel de-al doilea Paște celebrat în condiții de pandemie, însă totuși diferit față de anii trecuti din punct de vedere al consumului de bunătăți. Chiar dacă ele s-au regăsit pe mesele îmbelșugate, se pare că în acest an, clujenii au devenit ceva mai cumpătați, fiind înregistrate mai puține cazuri de urgențe digestive la UPU.

Cei din conducerea Spitalului Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca au transmis că nu au fost suprasolicitați și că “nu a existat nicio situație ieșită din comun” în ceea ce priveste afecțiunile digestive in perioada 1-3 mai.

“Un procent de 4.5% din totalul prezentărilor (în perioada 1-3 mai) au avut la bază o afecțiune digestivă. Este un procent mic din ceea ce spun medicii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență, Flavia Topan.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza