GALERIE FOTO Cel mai modern internat al unei școli speciale din țară, la Cluj

by Oana Spiru

Noul internat al Liceului pentru Deficienți de Auz Cluj-Napoca, construit de Consiliul Județean Cluj din bugetul propriu, a fost dat, începând de miercuri, 5 mai a.c., în folosință.

„Suntem extrem de încântați că, la finalul unei investiții de peste 2,1 milioane de euro, am reușit să construim la Cluj cel mai modern internat al unei școli speciale din țară. Odată cu revenirea din vacanță, copiii au fost extrem de bucuroși să se poată caza și să ia masa în spațiile noi și ultramoderne pe care le-am pus la dispoziție”, a precizat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Imobilul nou edificat are un regim de înălțime S+P+3E și dispune de dotări ultramoderne, fiind singurul de acest gen din România din prisma condițiilor de acomodare și a confortului oferit la nivelul unei unități de învățământ special. Camerele, grupurile sanitare, cabinetul medical pentru triaj, bucătăria și cantina sunt amenajate la standarde europene și în conformitate cu nevoile elevilor cu cerințe educative speciale.
În ceea ce privește cele 14 dormitoare dispuse pe fiecare etaj al noii construcții, acestea numără un total de 150 de paturi neetajate. Fiecare asemenea spațiu dispune de cel mult patru paturi, elevii fiind cazați separat, în funcție de gen, vârstă și deficiențe asociate. Dotarea acestora cu mobilier, în valoare de 214.000 lei, a fost realizată, de asemenea, din bugetul forului administrativ județean, printr-o alocare separată. De altfel, există și câte un grup sanitar comun la fiecare două dormitoare.

Totodată, sala de mese, amplasată la parterul internatului și cu o capacitate de 128 de locuri, a fost utilată cu mese, scaune, televizoare smart, mobilier şi jocuri pentru preșcolari, jardiniere, flori, tăvi pentru servire, panouri decorative, prin intermediul unei sponsorizări în valoare de 22.103 lei, din partea unui retailer multinațional francez.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza