Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie „Leon Daniello”, unitate sanitară aflată în subordinea Consiliului Județean Cluj, împreună cu Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” și Societatea Română de Pneumologie, organizează Workshop-ul Național cu participare internațională „Respirația și Ventilația Noninvazivă în pandemia COVID 19”. Evenimentul va avea loc în mediul virtual, în perioada 13-14 mai a.c.
Scopul manifestării este de a aduce împreună cei mai buni specialiști din domeniu, dornici să împărtășească cunoștințele, ideile și realizările științifice din ariile profesiei.
Organizarea unui workshop cu această temă a devenit o prioritate întrucât apariția pandemiei COVID-19 a schimbat profilul pacienților din cabinetele de consultații ale medicilor pneumologi. În acest context, evaluarea și managementul pacienților cu sechele post coronavirus implică și utilizarea metodelor de ventilație noninvazivă. Astfel, evenimentul are rolul de a contribui la uniformizarea practicilor medicale curente în reabilitarea, recuperarea și reinserția socială a pacienților cu patologie respiratorie post COVID-19.
Prin programul științific al workshop-ului, organizatorii urmăresc să sensibilizeze comunitatea medicală cu informații de ultimă oră din domeniu în ceea ce privește rolul terapeutic al ventilației noninvazive la pacientul cu patologie bronhopulmonară și să creeze un mediu favorabil dezvoltării interacțiunilor interdisciplinare. Specialiștii sunt invitați să dezbată și să caute soluții în fața acestor provocări cotidiene.
Programul științific al manifestării cuprinde comunicări, demonstrații practice și cazuri clinice legate de noutățile în domeniul ventilației noninvazive. La manifestare sunt invitați să participe medici din specialitățile medicină de familie, pneumologie, cardiologie, medicină internă, ORL, neurologie, chirurgie toracică, terapie intensivă, chirurgie și studenți.