În Parcul Central, de Zilele Clujului, motocicletele retro sunt în centrul atenției. Colecționari din toate părțile țării vor expune pentru clujeni zeci de modele robuste și rapide, motociclete cu ataș și motorete retro, cel mai “bătrân” exponat fiind din 1960.
În cadrul evenimentului de sâmbătă, clujenii își pot crea amintiri memorabile cu unele dintre cele mai rare exponate, în restaurarea cărora s-au investit mii de euro. Puțin după ora prânzului, la ora 14.45, convoiul de motociclete retro va porni într-o defilare prin centrul orașului cu revenire in Parcul Central.
Cu ataș sau fără, exponatele vor fi etalate sâmbătă, 28 septembrie, pe aleea principală din Parcul Central, zona Casino, între orele 11 și 18. Accesul vizitatorilor este gratuit.
Expoziția Moto Retro Cluj este un eveniment cu o ediție pe an și adună la Cluj modele rare de motociclete și motorete foarte vechi, restaurate la nivel de artă cu multă pasiune.
Evenimentul va promova de asemenea mobilitatea urbană pe două roți, iar cei interesați vor afla principalele zece motive pentru care este mai avantajos să te deplasezi cu o motocicletă în traficul urban și nu numai.
Toți vizitatorii vor primi gratuit stikere tematice, vor putea face fotografii memorabile pe “motoreta bunicului” și alte surprize din partea organizatorului.