Clădirile secției Pediatrie II, corpurile C1 și C2 din cadrul Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii Cluj-Napoca, vor fi reabilitate termic în cadrul unui proiect cu finanțare europeană. Lucrările au o valoare de 2.312.939 de lei, la care se adaugă TVA, și vor fi executate de SC DE CONSTRUCT PROJECT CONSULT S.R.L.
Proiectul finanțat prin Programul Operațional Regional 2014 – 2020 urmărește reabilitarea termică a celor două corpuri, instalarea unui sistem de panouri fotovoltaice off-grid, cu scopul de a crește eficiența termică a clădirilor, precum și îmbunătățirea parametrilor relevanți privind eficiența energetică – consumul anual de energie primară, atât din surse neregenerabile, cât și regenerabile și nivelul anual specific al gazelor cu efect de seră.
„Prin intermediul acestei investiții finanțate din fonduri europene le vom putea oferi micilor pacienți, dar și părinților acestora, condiții de cazare la cele mai înalte standarde, sprijinindu-i, astfel, să depășească mult mai ușor perioada de spitalizare“, declară Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.