Două persoane au fost rănite joi dimineața, într-un accident rutier produs în comuna Feleacu. Șoferul unui autoturism a pierdut controlul volanului și a lovit o mașină parcată pe marginea drumului, pe care a proiectat-o în doi pietoni.
„Conform informațiilor primite, un conducător auto în vârstă de 46 de ani, din comuna Chețani, județul Mureș, care se deplasa la volanul unui autovehicul pe DN1 E60, pe raza localității Feleacu, din direcția Turda spre Cluj-Napoca, ajuns într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu parapetul separator al sensurilor de mers.
Ulterior, acesta a fost proiectat spre partea dreaptă a sensului de mers, intrând în coliziune cu un autoturism parcat în afara părții carosabile, după care a acroșat doi bărbați, de 58 de ani, respectiv 62 de ani, care, în calitate de pietoni, se aflau lângă autoturismul parcat”, a informat IPJ Cluj.
Cei doi pietoni au avut nevoie de îngrijiri medicale. Șoferul care a provocat accidentul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.