Librăria Humanitas Cluj (str. Universității, nr. 4) va găzdui joi, 24 octombrie, la ora 18.00, o dezbatere pornind de la volumul „Suntem îndeajuns de inteligenți pentru a înțelege inteligența animalelor?”, cea mai recentă carte a etologului Franz de Waal publicată în colecția de știință a Editurii Humanitas, în traducerea lui Carmen Strungaru.
Una dintre cele mai populare cărți de știință din ultimii ani, bestseller New York Times, este în același timp o foarte bună prezentare a istoriei cercetării comportamentului animal și o pledoarie pentru a repune în discuție supremația absolută a inteligenței umane.
Specialiștii invitați la dezbatere sunt: Carmen Strungaru, etolog, departamentul de Anatomie, Fiziologie animală și Biofizică, Facultatea de Biologie, Universitatea din București. Alexandru Stermin,lector univ. dr. Departamentul de Taxonomie și Ecologie, Facultatea de Biologie și Geologie, Universitatea Babeș-Bolyai, și Andrei Miu, profesor universitar dr., Departamentul de Psihologie, UBB și director al Laboratorului de Neuroştiinţe Cognitive.
„Suntem îndeajuns de inteligenți pentru a înțelege inteligența animalelor?” ne poartă într-o călătorie fascinantă prin lumea surprinzătoare a cogniției animalelor, care nu sunt niște simple mașinării ce răspund la stimuli și reacționează mânate numai de instinct. Autorul ne arată felul în care cercetările din ultimele decenii au descoperit că primatele își pot face planuri pentru viitor și pot folosi unelte, că delfinii sunt capabili de empatie și se pot striga pe nume, că unele păsări au o memorie vizuală uimitoare și chiar se pot recunoaște în oglindă, sau că elefanții își pot da seama ce sex au oamenii cu care interacționează. Cartea lui Frans de Waal ne va face astfel să reexaminăm tot ceea ce credeam că știm atât despre inteligența animalelor, cât și despre a oamenilor.
„De ce e omenirea atât de înclinată să subestimeze inteligența animalelor? Le negăm în mod constant capacități pe care le considerăm de la sine înțelese în ceea ce ne privește. Ce se ascunde în spatele acestei atitudini? În încercarea de a înțelege la ce nivel mental operează celelalte specii, trebuie să admitem că adevăratele provocări nu vin numai din partea animalelor, ci și din partea noastră. […] Înainte de a ne întreba dacă animalele posedă un anumit tip de inteligență, în special una de care suntem atât de atașați, trebuie să depășim măcar rezistența internă de a recunoaște această posibilitate. De aici și întrebarea centrală a acestei cărți: «Suntem îndeajuns de inteligenți pentru a înțelege inteligența animalelor?»“, spune Frans de Waal.