Români prinși cu teste false de Covid pe Aeroportul din Cluj

by Oana Spiru

Patru români au fost prinși recent de polițiștii de la Secția Transporturi că au prezentat teste false care indicau că sunt negativi la Covid-19.

Polițiștii Secției Regionale de Poliție Transporturi Cluj-Napoca – Biroul de Poliție Transporturi Aeriene Cluj s-au sesizat din oficiu la data de 1 iunie a.c. cu privire la faptul că un bărbat și o femeie de 35 de ani, ambii din municipiul Sibiu, ar fi prezentat la îmbarcarea în aeronavă buletine de analize medicale cu privire la care există suspiciunea că nu ar fi autentice.

Totodată, la data de 31 mai a.c., polițistii au depistat doi bărbați, de 29 și 56 de ani, din județul Bistrița-Năsăud, care, la îmbarcarea pentru zborul Cluj-Napoca- Londra, ar fi prezentat buletine de analize medicale (teste pentru depistarea virusului Covid-19) despre care există suspiciunea că ar fi false.

Cercetările se desfășoară pentru stabilirea tuturor împrejurărilor cauzei,  sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată și uz de fals, fapte prevăzute și pedepsite de Codul penal.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza