Vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Marius Mînzat, a primit vineri, 4 iunie, vizita unei delegații conduse de către Cristina Chiriac, Președinte al Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin.
„Felicit echipa Confederației pentru efortul depus în vederea dezvoltării şi promovării culturii antreprenoriale feminine din țara noastră și o asigur de disponibilitatea deplină de colaborare în acele domenii în care forul administrativ județean se poate implica”, spune 𝐌𝐚𝐫𝐢𝐮𝐬 𝐌𝐢𝐧𝐳𝐚𝐭, 𝐯𝐢𝐜𝐞𝐩𝐫𝐞𝐬𝐞𝐝𝐢𝐧𝐭𝐞𝐥𝐞 𝐂𝐨𝐧𝐬𝐢𝐥𝐢𝐮𝐥𝐮𝐢 𝐉𝐮𝐝𝐞𝐭𝐞𝐚𝐧 𝐂𝐥𝐮𝐣.
În cadrul întâlnirii ce a avut loc la sediul Consiliului Județean Cluj s-a discutat despre viitoarele direcții strategice de acțiune și posibilitățile de colaborare între cele două părți. De asemenea, vicepreședintele Consiliului Județean a prezentat principalele proiecte aflate în derulare la nivelul instituției, precum și potențialul economic și investițional al județului Cluj.
Printre obiectivele Confederației Naționale pentru Antreprenoriat Feminin se numără promovarea și protejarea intereselor antreprenorilor la nivel local, regional, național și internațional, implicarea activă a mediului de afaceri în comisii de dialog social la nivel național și internațional, realizarea unor parteneriate strategice cu alte confederaţii, precum și construcția unor parteneriate de tip public-privat.