Acțiune cu forțe mărite într-o localitate din județul Cluj

by Oana Spiru

În cursul acestei zile, în intervalul orar 06.00 – 12.00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Apahida au organizat o acțiune cu efective mărite, pe raza de competență, pentru creșterea gradului de siguranță publică, prevenirea și combaterea fenomenului infracțional în mediul rural, precum și în vederea sporirii gradului de disciplină rutieră în rândul participanților la trafic.

Forțele participante au fost suplimentate de polițiști din cadrul Biroului Rutier al Poliției municipiului Cluj-Napoca, jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ”Ștefan Cicio Pop” și polițiști locali din cadrul Poliției Locale Apahida.

Echipele mixte formate au acționat  pe raza comunei, respectiv pe arterele de circulație și mediile de interes operativ din mediul rural, fiind întreprinse activități de verificare în zona pieței agroalimentare și de depistare a conducătorilor de vehicule care se abat de la respectarea prevederilor legale specifice .

Au fost legitimate, în total, 125 de persoane și verificate 98 de vehicule. De asemenea, au fost verificați 23 de producători agricoli, 7 mijloace de transport public în comun și 4 obiective economice.

Neregulile constatate au atras aplicarea unui număr de 63 de sancțiuni contravenționale în valoare de 10.250 de lei. Dintre acestea, 60 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate unor participanți la trafic ca urmare a nerespectării normelor de circulație pe drumurile publice prevăzute de OUG 195/2002R.

Totodată, a fost aplicată o sancțiune conform Legii 55/2020 pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19, iar 2 persoane au fost sancționate pentru nerespectarea normelor privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români .

Te-ar putea interesa si

Comenteaza