Apar noi probleme cu construcția Autostrăzii Transilvania. Contractul pentru un tronson al autostrăzii ar putea fi reziliat după ce constructorul a cerut 30 de milioane de euro pentru realizarea unor lucrări suplimentare. Este vorba despre secțiunea 3C2 a Autostrăzii A3, dintre Chiribiș și Biharia, scrie Digi24.
Lotul de peste 28 de kilometri a fost adjudecat de o asociere de firme din România și Slovacia. Contractul, în valoare de 326 de milioane de lei plus TVA, a fost semnat anul trecut și prevedea un termen de 6 luni pentru proiectare și alte 18 luni pentru execuție. Când a intrat însă pe șantier, constructorul a descoperit că patru dintre structurile începute sunt fundate direct pe sol. De-a lungul timpului, gropile unde s-au turnat betoane au rămas deschise, apa din precipitații s-a infiltrat iar terenul nu mai are capacitatea portantă necesară, așa că trebuie executate niște lucrări de fundare indirectă, care costă 30 de milioane de euro în plus.
Constructorul a făcut organizarea de șantier, dar așteaptă ca CNAIR să aprobe noul proiect tehnic pentru a începe lucrările. Deocamdată autoritățile române refuză plata lucrărilor suplimentare și există riscul ca acest contract să fie reziliat. În acest caz, licitația urmează să fie reluată, ceea ce înseamnă o întârziere de cel puțin doi ani a lucrărilor.
Autostrada A3 are un trecut zbuciumat, cu o istorie de peste 17 ani. Bechtel a câștigat atunci contractul de construcție fără licitație, însă opt ani mai târziu nu a finalizat decât cei 52 de kilometri între Gilău și Câmpia Turzii. Doar puțin peste 5 kilometri din Autostrada A3 sunt finalizați în Bihor, aceștia făcând legătura cu rețeaua de autostrăzi din vestul Europei, prin punctul de frontieră Borș 2. În schimb, în direcția spre Cluj Napoca, Autostrada A3 se termină în câmp.