Modul de Educație sexuală în școli. Părinții pot face cerere scrisă pentru retragerea copilului

by Oana Spiru

Ministerul Educației va promova o disciplină obligatorie, numită Educație pentru viață, în care vor fi mai multe module, printre care și cel de Educație sexuală, obligatorie pentru elevii claselor V-XII.

Sorin Cîmpeanu: „În România, ca de altfel în orice stat civilizat, programele școlare sunt atributul specialiștilor din Ministerul Educației”

Conform edupedu.ro, Legea Educației Naționale prevede la art 65. alin. (4) că planurile cadru și programele școlare sunt elaborate de către organismele abilitate ale Ministerului Educației.

Tot LEN, la art. 5 alin. (1), prevede că, în domeniul educației, dispozițiile LEN prevalează asupra oricăror altor prevederi normative. În cazul unui conflict între acestea se aplică dispozițiile Legii educației naționale.
Pe această bază legislativă, Ministerul Educației își asumă promovarea unei discipline obligatorii – “Educație pentru viața”, care să cuprindă, de la clasa a V-a până la clasa a XII-a, module obligatorii, adaptate vârstei elevilor:

Educație civică
Educație sanitară
Educație sexuală
Educație pentru alimentație sănătoasă
Educație pentru prim-ajutor
Educație juridică
Educație financiară
Educație rutieră
Educație civică.

În acest fel, vom putea armoniza necesitatea unui curriculum adaptat nevoilor societății actuale și, în special necesităților elevilor, evitând supraîncărcarea programei școlare cu un număr excesiv de discipline.

Pe principiul orei de religie, în cazul părinților care optează expres, în scris, pentru a-și retrage copiii de la modulul de Educație sexuală, elevii nu ar avea afectată nota obținută la “Educație pentru viața”, nota finală aferentă disciplinei urmând a fi calculată pe baza notelor obținute pentru n-1 module”.

Reamintim că plenul Senatului a respins, marți, solicitarea președintelui Klaus Iohannis de reexaminare a legii care prevede înlocuirea noțiunii de „educație sexuală” cu cea de „educație sanitară” și introducerea obligativității acordului scris al părinților pentru aceste ore. Senatorii au decis să mențină forma legii trimisă inițial la promulgare, cu 68 de voturi „pentru”, 1 vot „împotrivă”, 21 de abțineri, iar 2 senatori nu au votat.

Recent vicepremierul și liderul USR-PLUS Dan Barna a declarat pe acest subiect că „trebuie să ne gândim la copii și nu la himerele medievale ale părinților”. Barna a spus că legea a fost retrimisă de președintele Klaus Iohannis Parlamentului, pentru a fi reanalizată, iar în acest moment se afla la Senat nefiind încă modificată față de forma care a ajuns de la Cotroceni.

Pe 4 noiembrie 2020 Iohannis a cerut Parlamentului reexaminarea legii care prevede înlocuirea noțiunii de „educație sexuală” cu cea de „educație sanitară” și introducerea obligativității acordului scris al părinților pentru ca aceste ore să poată fi predate în școli.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza