Un hotel de 5 stele va fi transformat în sediu al Facultății de Drept din cadrul UBB

by Cristina Mihaila

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va achiziționa, din fonduri proprii, imobilul „Hotel Opera Plaza”, în valoare de aproximativ 9 milioane de euro. Acesta va fi transformat în sediu al Facultății de Drept.

La UBB avem un deficit major de spații academice, atât pentru educație, cât și pentru cercetare. Spre exemplu, numai anul trecut (2020) numărul de studenți a crescut față de 2019 cu 6% (cu 11% la master). În acest mandat mi-am propus să corectez acest deficit, pentru a începe apoi și un proces de dezvoltare. Studenții au nevoie de medii moderne de învățare (nu mai pot sta ca pe vremuri, inclusiv a mea, înghesuiți în bănci sau, la cursurile de mare interes, chiar pe jos sau pe hol), iar cercetarea are nevoie de laboratoare în spații moderne și adecvate standardelor de astăzi. După ce acoperim nevoile absolut necesare de spațiu fizic, dezvoltările se vor face în principal în logică digitală, acolo unde acest lucru este adecvat. Pornind de la o analiză de nevoi și de la planurile de facultate am gândit ca rector, împreună cu echipa rectoratului, un proiect investițional pe termen lung. Sigur, mă aștept ca guvernul să ne ajute în acest demers, deoarece până acum ne bazăm mai mult pe resursele proprii decât pe fonduri specifice dedicate acestor nevoi care să vină de la stat; de asemenea, sper în continuarea și sporirea în acest sens și a susținerii autorităților locale, foarte bună până acum, deoarece UBB reprezintă cea mai mare comunitate academică din țară, susținând și dinamizând astfel tot orașul. În acest caz concret, proiectul specific inițiat de Rector și Facultatea de Drept a fost discutat și aprobat de Consiliul de Administrație și de Senatul UBB, iar astăzi a fost aprobat și de Guvernul României. Deși l-am inițiat, nu am vrut să vorbesc public despre acest proiect concret până nu aveam aprobarea guvernului. Acum o avem, astfel că pot spune public că Facultatea de Drept a UBB – una dintre cele mai mari ca număr de studenți -, va avea un nou sediu modernizat, iar achiziția acestui spațiu îi va rezolva problemele de infrastructură academică pentru mulți ani de acum încolo!”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Hotelul, situat în centrul orașului, are 64 de camere, care vor fi transformate în săli de curs, laboratoare şi birouri.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza