Încep lucrările pe încă 13 kilometri ai Autostrăzii Transilvania. Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Cătălin Drulă, a anunţat, joi, că a fost emisă autorizaţia de construire pentru tronsonul dintre Nuşfalău şi Suplacu de Barcău, în județul Bihor.
„Astăzi am emis a doua autorizaţie de construire pentru Autostrada Transilvania din ultima săptămână. După tronsonul dintre Mihăieşti şi Zimbor, acum a venit rândul lotului dintre Nuşfalău şi Suplacu de Barcău să avanseze”, a scris Drulă pe rețelele de socializare.
Potrivit ministrului, pe cei 13,5 kilometri ai tronsonului Nuşfalău – Suplacu de Barcău, denumit tehnic „3B5”, se vor construi: un nod rutier la Nuşfalău, şapte pasaje, cinci poduri, o parcare de scurtă durată, o descărcare provizorie prin sens giratoriu la Suplacu de Barcău.
Termenul de finalizare a lucrărilor este de un an şi jumătate, iar contractul valorează 384 de milioane de lei.