UBB introduce realitatea virtuală/augmentată/mixtă în procesul de predare-învățare

by Cristina Mihaila

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va utiliza, din anul universitar 2021-2022, o tehnologie HighTech în procesul de educație academică.

În acest sens, UBB a fondat, în urmă cu câteva luni, împreună cu compania americană EON Reality, un centru academic numit UBB-EON-XR Center for Higher Education, primul și planificat să fie cel mai mare centru de acest gen din România și țările învecinate, cu două componente fundamentale: una educațională, pentru a introduce un nou standard în predare/învățare, bazat pe o “nouă pedagogie universitară” în realitate virtuală/augmentată/mixtă și una de cercetare-dezvoltare-inovare (CDI), pentru a genera produse și servicii inovative către societate, spre exemplu produsul VR Mind.

Rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David, declară că, „până în acest moment, câteva sute de cadre didactice și de cercetare (aproximativ 500) ale UBB sunt înscrise în primele module de formare organizate de EON Reality, pentru a implementa din anul universitar 2021-2022 realitatea virtuală/augmentată/mixtă în procesul de predare-învățare. Prezentarea acestei noi „pedagogii universitare” – care combină strategii inovative de educație cu tehnologiile avansate – va fi făcută miercuri, 14 iulie 2021, cu exemple concrete, în cadrul UBB-EON-XR Center for Higher Education din Centrul de Industrii Creative al UBB din Cluj Innovation Park. Efectiv, prin aceste dezvoltări, care schimbă paradigma academică, studenții UBB pot intra într-o nouă eră educațională”.                

UBB-EON-XR Center for Higher Education beneficiază și de colaborarea și coordonarea cu noul Institut de Inteligență Artificială, Realitate Virtuală și Robotică al UBB (fondat pe centrele de Computational Intelligence, Machine Learning, Data Mining, Metaheuristics for Complex Systems, Virtual Reality, Modelling and Simulation – de la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul UBB) și cu deja cunoscuta Platformă Matrix a Institutului de Studii Avansate de Psihoterapie și Sănătate Mintală Aplicată (Robotherapy and Virtual Reality Therapy Platform – Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației din UBB). 

Te-ar putea interesa si

Comenteaza