Mesaje RO-ALERT: Cod Roșu de inundații în județul Cluj. Posibile depășiri ale cotelor de PERICOL pe anumite râuri

by admin

Localnicii din cinci comune ale județului Cluj au primit mesaje RO-Alert cu privire la codul roșu de inundații, anunță ISU Cluj. Avertizarea de inundații a fost emisă în comunele Mihai Viteazu, Moldovenești, Iara, Valea Ierii și Băișoara, până la miezul nopții. Cotele de pericol ar putea fi depășite în curând pe anumite râuri din bazinele hidrografice.

“Au fost transmise mesaje de avertizare prin sistemul RO-Alert privind CODUL ROȘU emis de Institutul National de Hidrologie si Gospodărire a Apelor, București cu privire la preconizarea unor fenomenele hidrologice extreme către terminalele de telefonie mobilă de pe raza comunelor: Mihai Viteazul, Moldovenești, Iara, Valea Ierii și Băișoara.

Avertizarea hidrologică informează asupra urmărilor precipitațiilor înregistrate în ultimele ore, a celor prognozate și propagării acestora, care pot produce scurgeri importante pe versanți, torenți, pâraie, viituri rapide pe râurile mcii cu posibile efecte severe de inundații locale și creșteri importante de debite și niveluri cu posibile depășiri ale COTELOR DE PERICOL pe râurile din bazinele hidrografice: Arieș – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Baia de Arieș – amonte S.H. Turda.

Fenomenele se pot produce cu probabilitate și intensitate mai mare pe unele râuri din bazinele hidrografice: Ocoliș, Ocolișel, Iara – afluenții aferenți sectorului aval S.H. Valea Ierii.

Centrul operațional din cadrul unității noastre monitorizează în continuare situații privind evoluția situației din zonele vizate”, a transmis ISU Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza