În caz de noi restricții, acestea NU vor mai fi impuse la nivel național. Cum își propune Ministerul Sănătății să gestioneze valul 4

by admin

Chiar dacă în această perioadă cifrele raportării epidemiologice din România par bune, ele nu sunt “nici pe departe” într-o zonă care să ne așeze într-o situație confortabilă, transmite secretarul de stat în Ministerul Sănătății, Andrei Baciu. Conform acestuia, cifrele mici pe care le vedem în raportările zilnice arată bine, însă tendința este una de natură să ne îngrijoreze.

Andrei Baciu spune că în valul 4 al pandemiei, în condițiile în care există și vaccinul anti-COVID, cel mai probabil restricțiile nu vor mai fi luate la nivel național, ci se vor aplica local, acolo unde este cazul, conform Digi24.

“Nu cred că se pune problema de așa ceva (ca restricțiile să rămână pe masa guvernanților – n.r.). La nivel teoretic, acum știm ce funcționează: funcționează vaccinul, funcționează măsurile pe care le avem – care și acestea vedem că avem borne în care sunt diferite, în funcție de procentul de persoane infectate în fiecare localitate.

Aici funcționează – și e ceea ce am văzut că a funcționat în ultimele luni – adaptarea acestor măsuri la nivel local, pentru că măsurile cu caracter general la nivel național (nu se mai justifică – n.r.), atât timp cât ai o diversitate atât de mare: București, unde ai aproape 56 la sută populație vaccinată versus Covasna, Suceava, unde ai un procent foarte mic de populație vaccinată, unde ai un risc invers proporțional, mult mai mare, de a avea un fenomen epidemiologic, fie el și local, și atunci măsura trebuie să fie adaptată acolo, nu unei mari metropole”, a explicat Andrei Baciu pentru sursa citată.

Secretarul de stat în Ministerul Sănătății afirmă că rata de reproducere, un indicator pentru evaluarea situației epidemiologice, a început să crească din nou în România și se apropie de 1, după ce în valul 3 al pandemiei ajunsese la niște cote enorme. În prezent, rata de reproducere este de 0,98, dar scăzuse foarte mult și acum este din nou în creștere, apropiindu-se de 1.

O rată de reproducere 1 este punctul în care se accelerează transmiterea. Dacă avem o transmitere subunitară, în cifre absolute, sunt mai degrabă focare locale, punctuale, în diverse localități, unde mai apar cazuri și se transmit acolo unde oamenii nu sunt vaccinați, nu se protejează prin măsurile pe care le cunoaștem deja. Când se depășește valoarea 1, practic se accelerează transmiterea și putem să ne așteptăm la o creștere a numărului de cazuri diagnosticate pozitiv, precizează Andrei Baciu.

Spre exemplu, în Marea Britanie, țară care înregistrează o creștere accelerată a numărului de cazuri noi de COVID-19, comparabile cu nivelul din ianuarie, rata de reproducere a ajuns la 1,21.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza