Prezentarea noului buletin electronic, document care va fi recunoscut și în străinătate. Ministrul Bode: “Cartea conține elemente suplimentare de siguranță”

by admin

Ministrul Afacerilor Interne, Lucian Bode, a fost prezent astăzi, la Cluj-Napoca, pentru oficierea lansării proiectului-pilot de emitere a cărții electronice de identitate. Noul “buletin cu cip” va oferi treptat mai multe beneficii posesorilor printre care și încorporarea cardului de sănătate.

“Astăzi dăm startul emiterii cărţii de identitate electronică în cadrul unui proiect-pilot pentru care am ales municipiul Cluj-Napoca. Am găsit aici, la Cluj-Napoca, deschidere din partea domnului primar Emil Boc pentru implementarea acestui proiect-pilot, iar pentru acest lucru le mulţumesc atât lui, cât și întregii sale echipe pentru interesul manifestat, pentru acest proiect-pilot. Totodată, doresc să mulţumesc echipelor tehnice ale Ministerului Afacerilor Interne, care în colaborare cu partenerii instituţionali au pus în practică, subliniez, prin forţe proprii acest proiect-pilot”, a declarat ministrul Lucian Bode.

De asemenea, primarul Emil Boc a mulțumit Ministerului de Interne pentru faptul că a ales Clujul ca primul oraș în care se implementează proiectul noilor carduri de identitate electronice.

Noua carte de identitate electronică va înlocui complet buletinele clasice, în baza unui regulament al Uniunii Europene, până pe 2 august 2031. Până atunci, cetățenii vor putea opta între formatul clasic al actului de identitate și cel electronic. Acesta din urmă conține, pe lângă datele personale și fotografia utilizatorului, semnătura olografă, dar și amprenta sa. Datele suplimentare reprezintă o strategie care să intensifice gradul de siguranță și de prevenire a infracțiunilor furtului de identitate.

Astăzi, începând cu ora 13:00, s-a dat stratul pentru prima cerere de eliberare a noilor acte de identitate electronice.

Carțile de identitate electronice se vor elibera treptat. 5,000 vor fi eliberate în cadrul acestui program-pilot până la finalul anului 2021, aici, la Cluj-Napoca, precizează ministrul afacerilor interne.

“Prima etapă va dura 5-6 luni în care va fi emisă prima carte de identitate și vor fi introduse treptat în circulație cărți electronice pentru persoanele cuprinse cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani, dar și copii cu vârsta cuprinsă 0-14 ani. În această etapă va fi testat modul de utilizare al cărții electronice. Să vedem cum răspunde infrastructura cerințelor tehnice. A doua etapă va dura 4-5 luni. Atunci va crește etapa de preluare a cererii și volumul cărților de identitate emise”, menționează Lucian Bode.

Ministrul Bode a anunțat că vor fi disponibile 200.000 de cipuri: “Producerea noii cărți de identitate este un proces complex care durează minimum 10 zile. Va fi vorba și de transport, deoarece ele vor fi produse centralizat la București, după care se vor trimite la Cluj. Ulterior vom intra în etapa națională. Acest lucru se va întâmpla peste 18 luni.

15 țări membre ale Uniunii Europene utilizează acest tip de document. România va intră în rândul acelor țări peste 10 ani, conform unui regulament european transpus în legislația românească. Până atunci vor emise în paralel și celelalte cărți de identitate”.

Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a precizat că “nu este vorba despre vreun cip care se introduce în corpul uman, ci doar despre o amprentă în urma căreia poți să ai toate datele tale inclusiv cardul de sănătate și alte date de la nivel local (taxe, impozite)”.

Cartea electronică permite și stocarea semnăturii electronice calificate a beneficiarului.

“Eu îmi propun public să nu mai spun niciodată <<cip>>, ci să spun suport electronic de stocare”, a completat ministrul Bode.

“În momentul acesta noi demarăm emiterea cărții. Avem niște scenarii proiectate, dar vom testa și cum utilizează cetățenii, către cine se vor îndrepta, către ce entități publice. Pe de altă parte, pe baza certificatului de semnătură digitală, pentru semnătura electronică avansată înscrisă pe acest card, cetățeanul să poată realiza autentificare. Spre exemplu voi dori să îmi plătesc impozitele și taxele locale aici, la primărie. Se va autentifica pe interfața autoriății publice. În momentul în care și-a introdus cardul, acesta va solicita introducerea unui pin.

După ce se introduce pinul, verificarea se va face în sistemul direcției pe care o coordonez, se va verifica valabilitatea acelui certificat digital. În măsura în care acesta este valid, îi va da un mesaj interfeței să îi permită utilizatorului accesul la serviciul pe care și-l dorește”, a explicat chestorul de Poliție, Cătălin Giulescu, directorul Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date.

Pentru eliberarea noului tip al cărții de identitate se va achita suma de 14 euro (68-69 de lei).

Te-ar putea interesa si

Comenteaza