Centru de vaccinare la mănăstirea Nicula, cu ocazia pelerinajului la icoana făcătoare de minuni

by admin

Un centru de vaccinare temporar ar putea fi amenajat la Mănăstirea Nicula, cu ocazia pelerinajului din 15 august. Reprezentanții prefecturii Cluj au avut o întâlnire privind organizarea evenimentelor religioase legate de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului. La ședința de lucru a participat și mitropolitul Clujului, ÎPS Andrei Andreicuț, primarul comunei Fizeșu Gherlii, Vasile Lup, și reprezentanți ai instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice.

„Avem în vedere operaționalizarea unui punct de vaccinare la Nicula, cu activitate nu doar în dată de 15 august, ci și câteva zile înainte. În cadrul nucleului județean de coordonare a vaccinării vom stabili toate detaliile legate de locație, program de funcționare, echipe și alte resurse necesare”, a declarat subprefectul județului Cluj, Irina Munteanu.

Cât privește pelerinajul la Mănăstirea Nicula, acesta se va desfășura cu respectarea normelor sanitare, precum distanțarea socială și purtarea măștilor de protecție.

„Procesiunea va începe sâmbătă la ora 12:00 cu punctul de pornire de la Biserica Sfântul Nicolae din municipiul Gherla și se va desfășura cu respectarea obligatorie a măsurilor de distanțare socială, purtarea măștii peste nas și gură și spălatul pe mâini ori de câte ori este nevoie. Persoanele care prezintă simptomatologie de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree, febră, stare generală alterată) nu este permis să participe.

Pe parcursul traseului vor fi amenajate puncte de furnizare a apei potabile și se are în vedere amenajarea unui centru temporar de vaccinare, iar forțele de ordine vor fi prezente în vederea menținerii ordinii și liniștii publice și a respectării măsurilor de distanțare socială”, au transmis reprezentanții Prefecturii Cluj.

Pelerinajul de la Mănăstirea Nicula din 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului, este cel mai mare pelerinaj ortodox din Transilvania. Zeci de mii de credincioși sunt așteptați să vină la Mănăstirea Nicula pentru a se ruga la Icoana Făcătoare de Minuni a Fecioarei Maria.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza