Divizia 4 Infanterie „Gemina” aniversează în acest an, la data de 15 august, împlinirea a 105 ani de la momentul simultan al înființării și intrării Armatei a 4-a (de Nord) în luptele din Primul Război Mondial. Cu această ocazie, la Cluj-Napoca, se desfășoară o serie de activități.
În poligonul din Someșeni, astăzi, instituțiile din Sistemul Național de Apărare, Ordine Publică și Securitate Națională au concurat în cadrul ședinței de tragere organizată sub deviza „Cupa Gemina 105 ani”.
Întrecerea interinstituțională a fost una între profesioniști ai traiectoriilor la țintă, motiv pentru care competiția pentru locurile fruntașe a fost foarte strânsă.
Conform reprezentanților Diviziei 4 Infanterie„Gemina”, în urma punctajului realizat, pe treapta cea mai înaltă a podiumului s-a aflat astăzi maiorul Radu Frățilă, din partea Serviciului de Telecomunicații Speciale Cluj-Napoca, locul al doliea a revenit plutonierului-major Vlasa Mihai din rândurile Direcției Regionale de Informații Transilvania Vest, iar reprezentantul „Școlii de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan”, comisarul șef de poliție Coblișan Cristian a obținut locul trei.
Programul activităților:
sâmbătă, 7 august, orele 14.00 – 20.00, în Parcul Central:
- tiroliană și traseu „Military Boot Camp”;
- expoziție cu tehnică de luptă;
- exerciții demonstrative de arte marțiale și intervenție EOD;
- concert susținut de Muzica Militară a comandamentului Diviziei 4
- Infanterie „Gemina” și de ansamblurile artistice ale Cercurilor Militare din Bistrița și Iași;
- stand vizionare film & alte surprize;
duminică, 8 august, orele 17.00 – 19.00, la centrul comercial Iulius Mall:
- flash-mob;
- spectacol artistic susținut de Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie „Gemina” și Ansamblul folcloric și dansuri populare al Casei de Cultură a Studenților „Dumitru Fărcaș”;
- „Crosul Prieteniei” (secțiunea copii – 2 km, secțiunea adulți – 8 km);
miercuri, 11 august, de la ora 19.00, la Opera Națională Română Cluj-Napoca
- spectacol aniversar Divizia 4 Infanterie „Gemina” – 105 ani;
- lansare de carte
joi, 12 august:
- în Piața Avram Iancu, începând cu ora 10.00, ceremonia militară dedicată aniversării a 105 ani de existență a Diviziei 4 Infanterie „Gemina”;
- la sediul comandamentului diviziei din Piaţa Ştefan cel Mare, nr. 1-3, începând cu ora 11.00, inaugurarea Muzeului Militar „Mareșal Constantin Prezan” – Filiala Transilvania a Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I”.
Începând cu noaptea de 14/15 august 1916 până în prezent, Transilvania a rămas indestructibil legată de Armata a 4-a de Nord sau de structurile Armatei României care i-au preluat, ulterior, tradițiile de luptă. La 105 ani de la ofensiva începută prin deschiderea trecătorilor spre Ardeal, Divizia 4 Infanterie „Gemina”, continuatoarea de astăzi a Armatei a 4-a de Nord, este parte a structurii de forțe a Armatei României care veghează porțile de intrare din jumătea de nord a țării.