Odată cu cea de-a 20-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), floreștenii au avut ocazia de a viziona printre cele mai importante filme din cinematografia internațională și românescă. Bogdan Pivariu le mulțumește celor aproximativ 3.000 de floreșteni care au participat și își propune pe viitor ca localitatea să intre în circuitul consacrat al TIFF.
“TIFF s-a organizat pentru prima dată în istorie și în comuna Florești! În Parcul Poligon din Florești au rulat titluri importante din cinematografia internațională și cea românească. Câteva dintre acestea au fost: Noaptea regilor, Încă un rând, Mauritanul, Complet necunoscuți și România sălbatică. Peste 2900 de spectatori au participat la proiecțile din localitate, iar asta ne confirmă că locația are potențial mare de a intra în circuitul consacrat al TIFF. Mulțumim tuturor pentru participare!”, a transmis primarul comunei Florești pe contul său de Facebook.
Sursa foto: TIFF