Muzeul de Artă Cluj-Napoca organizează, în perioada 16 ianuarie – 2 februarie 2020, expoziția personală a artistului Szőke József, reunind lucrări de pictură și sculptură.
Vernisajul va avea loc joi, 16 ianuarie, de la ora 18.
Expoziția va fi deschisă de Lucian Nastasă-Kovács, managerul Muzeului de Artă Cluj-Napoca; Kolozsi Tibor președintele Breslei Barabás Miklós și Fülöp G. András.
Szőke József, născut la Reghin în 1960, este absolvent al Universității de Arte și Design Ion Andreescu, promoția 1990. De-a lungul timpului, artistul a avut mai multe expoziții personale și de grup în Marea Britanie, Olanda, Austria, Italia și Ungaria.
„Creațiile sale, cu un timbru universal, sintetizează prezentul permanent, ele ocupându-și locul în spațiu și timp în baza legiuirii proprii. Artistul percepe și prezintă în mod intuitiv și exact universul neconceput al timpului și al spațiului. Cadrul creației este cel al umilinței, forța motrică este reprezentată de întrebările umane eterne: Cine? De ce? De unde? Până unde? Obiectele mitice încorporate, formele explorate trezesc asocieri rapide, care deschid o poartă observatorului spre înțelegerea acestui fenomen prin care gândul se materializează. Pânzele artistului poartă impresiile cioburilor dramelor, respectiv ale pieselor de mozaic, care conturează chipurile eroilor legendelor și fabulelor apuse în veșnicie. Pietrele, precum niște cuvinte vii, vibrând cu puterea indescifrabilului, poartă veridicitatea propriei poetici, în care actul sincronizării cu universalul se poate retrăi mereu. Pietrele sunt instrumentele cele mai vechi, care poartă secretele umanității, parcurgând cronologia noastră, ajungând la omul viitorului. Pentru artistul Szőke József prezentul coincide cu clipita actului creației actuale. În acel moment, dalta rămâne nemișcată, iar pensula încleștată nu mai atinge pânza, se lasă coborâtă cu mâna creatorului. Îndată ce creația este finalizată, în cadrul celor două-trei dimensiuni în care o percepem, ea devine vestitorul întâlnirii trecutului și al prezentului într-o singură expresie. Toți împărtășesc experiența divină a atemporalității și a existenței imateriale. Acest aspect îi conferă perspective unice, inconfundabile lui Szőke József, un caracter universal și nemărginit”, descriu organizatorii evenimentului.
Expoziția rămâne deschisă până în 2 februarie. Lucrările expuse pot fi vizitate de miercuri până duminică, între orele 10-17.