Rectorul Universității Babeș-Bolyai (UBB) din Cluj, Daniel David, a explicat că revenirea la concerte și evenimente ajută la îmbunătățirea stării psihice a oamenilor, iar prin urmare ar dori să implementeze în noul an universitar, un model al regulilor de acces aidoma festivalurilor.
„Cred că ajută atât ca efect psihologic asupra stării de bine, cât și ca model de (auto)control în pandemie, și anume că pot participa la festival doar cei vaccinați, trecuți prin boală sau testați. Un asemenea model vreau să implementez și la universitate, model care există deja la marile universității ale lumii (ex. Universitatea Harvard). Sigur, că mi-ar plăcea să îi aduc pe toți studenții în regim clasic, fără restricții, dar nu am spațiul necesar ca să fac acest lucru fără a le pune la risc sănătatea, inclusiv sănătatea comunității academice întregi și a orașului.
Și voi, organizatori care ați găsit spații suficiente chiar în aer liber, totuși, ați pus aceste condiții de bun simț. Așadar, da, ajută și ca model de sănătate, și ca model de control al pandemiei”, a declarat prof. univ. dr. Daniel David, rectorul UBB Cluj, în cadrul Electric Castle Talks.