La început de an, suferința se preschimbă în speranță, iar moartea, în viață. Noaptea trecută, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, familia unui tânăr aflat în moarte cerebrală a decis că suferința se poate preschimba în speranță, iar moartea, în viață.
Drept urmare, aceștia au fost de acord să doneze organele acestuia și să salveze viețile altor semeni aflați în cumpănă.
„Profesionalismul şi dedicarea echipei ATI şi de coordonare transplant a spitalului bihorean – Dr. Tudorel Sabău, Dr. Ştefan Pataki, Dr. Silviu Turcus, Dr. Carmen Pantiş – au făcut posibil ca azi să putem spune din nou DA pentru VIAŢĂ! Efortul lor a fost preluat de echipele de prelevare ale Institutului Clinic Fundeni (Dr. Guenadiy Vatachki, Dr. Cezar Ioniţă, Dr. Darina Barzan) şi Institutului de Urologie şi Transplant Renal (Dr. Dan Enache, Dr. Andrei Tomuta, Dr. Bogdan Tichil). Un adevărat lanţ al vieții, care începe de la donator și care are ca punct terminus primitorul”, au precizat cei de la Agentia Nationala de Transplant.
Astfel, trei oameni vor primi șansa la o viață nouă. Transplantul de ficat va fi realizat la Insitutul Clinic Fundeni, iar cele de rinichi la Institul Clinic de Urologie și Transplant Renal (ICUTR) Cluj.