FOTO/VIDEO. Festivalul Internațional de Carte Transilvania îi așteaptă pe clujeni cu brațele deschise. Scriitor: “Sunt din ce în ce mai puțini oameni care citesc. De CARTE avem nevoie!”

by admin

Festivalul Internațional de Carte Transilvania 2021 (FICT) a dat “startul” ediției cu numărul VII în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Organizatorii spun că în cele patru zile de festival (16-19 septembrie), clujenii vor avea parte de 50 de lansări de carte, 40 de evenimente surpriză, dar și ocazia de a-i cunoaște pe cei 13 invitați din 8 țări diferite. De asemenea, cele 45 de edituri românești prezente la festival vor avea expuse cele mai interesante și captivante cărți pe tarabele special amenajate.

“Ne-am fost foarte greu și dificil să realizăm această ediție pentru că nu știam la ce să ne așteptăm cu privire la incidența cazurilor. Sper să ne bucurăm de soare, de bucurie, de zâmbete, dar și de o sărbătoare a cărții. Mă bucur că ediția a VII-a a FICT-ului se întâmplă. Am reușit să aducem cele mai importante edituri din România la Cluj. Am reușit să avem un program extraordinar de variata, complet și valoros. Dacă nu mă înșel sunt 50 de lansări de carte în patru zile, multe conferințe și 13 invitați speciali din 8 țări diferite”, a transmis Gabriel Bota, înițiatorul Festivalului Internațional de Carte Transilvania.

Gabriel Bota se arată foarte entuziasmat de emulația creată în jurul festivalului cărții, însă tinde cu ardoare să livreze “dragul” de carte mai multor persoane. Scriitorul este foarte dezamăgit de scăderea vizibilă a numărului celor care citesc și spune că “foarte rar, din ce în ce mai rar” mai observă oameni care citesc pe băncile parcurilor, tolăniți pe iarbă sau în stațiile de autobuz.

“Dă-mi voie să îți spun că din punctul meu de vedere nu s-a citit mai mult în pandemie contrar aparențelor. Din păcate dacă ne uităm în statistici observăm că lucrurile stau puțin diferit. Dar după cum am tot spus în ultima perioadă, nu voi mai da date din statistică, nu mă uit pe cifre, ci prefer să dau mai degrabă mesaje pozitive să invit pe toată lumea să se regăsească. De carte avem nevoie!

Orice carte care ne cade la mână este bună de citit. Cartea se leagă de noi și are propria ei magie. Își face propria conexiune cu noi. Trebuie să facem cunoștință cu ea și să găsim în cărți lumi pe care nu le putem găsi. Sunt convis că o să ne ajute chiar și în dezvoltarea noastră fizică”, ne-a explicat Gabriel Bota.

Proiectul “Biblioteca din scara de bloc” va avea continuitate. Dacă în primăvară, scriitorul s-a gândit să implementeze o astfel de bibliotecă în propria scară de bloc, de data aceasta, el a dorit să creeze un concurs în urma căruia 5 scări de bloc să primească cărți. Ele vor putea fi împrumutate de toți vecinii scărilor respective.

“Împreună cu Ecolor ne-am decis să continuăm proiectul pe care eu l-am inițiat în primăvara, “Biblioteca din scara de bloc” pentru 5 scări de bloc care se înscriu. Noi vom aduna cărți în cele patru zile de festival și după vom merge să le montăm în acele scări”, a încheiat Gabriel Bota.

Măsurile de siguranță și protecție specifice pandemiei de COVID-19 sunt vor fi respectate cu strictețe, anunță organizatorii. Toti expozanții sunt vaccinați sau testați, iar masca de protecție va obligatorie pentru cei care se vor plimba printre tarabele expuse de cărți.

Reprezentanții festivalului de carte au precizat că toate evenimentele, dar și conferințele vor fi transmise live pe pagina de Facebook a Festivalului Internațional de Carte Transilvania.

Vezi programul complet al Festivalului Internațional de Carte Transilvania

Ovidiu Lipan “Țăndărică”, prezent la Festivalul Internațional de Carte Transilvania. Artistul va concerta live în această seară.

Muzicianul Ovidiu Lipan ”Ţăndărică” s-a născut la 31 ianuarie 1953, la Iaşi. Copil fiind, a învăţat acasă să cânte la tobe, şi a studiat, de asemenea, vioară, clarinet, acordeon. Şi-a început cariera în muzică foarte devreme, astfel încât la vârsta de nouă ani cânta deja cu o trupă – Crystal(Club69).

”Ţăndărică” a făcut parte din trupele ”Roşu şi Negru” (între 1966-1975) şi ”Phoenix” (începând din 1975), cu aceasta din urmă scoţând, în 1975, celebrul dublu album ”Cantafabule”. În 1977 a fugit din ţară, laolaltă cu ceilalţi membri ai trupei Phoenix, ajungând în Germania, unde a continuat să cânte în diverse formule, iar în 1978 a înfiinţat ”Madhouse”, cu Josef Kappl şi Erlend Krauser. De asemenea, a studiat la Academia de Jazz W. Hartman.

Te-ar putea interesa si

1 comentariu

Marius B 17/09/2021 - 07:52

“Dă-mi voie să îți spun că din punctul meu de vedere nu s-a citit mai mult în pandemie contrar aparențelor.” LOL – n-ai vazut oameni citind in parcuri? Pai da, pentru ca atunci cand esti in lockdown cu gradinite inchise, stai acasa cu copii si poate citesti. Cand in sfarsit te bucuri de aer liber, nu prea cred ca stai la citit.
In plus, se publica tot mai mult. Multi cititori avizi pe care-i stiu s-au orientat spre carti audio si in format digital. Si eu cumpar aproape exclusiv format digital de vreo 10 ani.

Raspunde

Comenteaza