Lucian Bode a vizitat autostrada Sebeș-Turda. Asociația Pro Infrastructură: atitudinea noului ministru este similară cu a predecesorului Răzvan Cuc

by admin

Oficialii Asociației Pro Infrastructură și-au arătat ieri dezamăgirea în urma vizitei ministrului Transporturilor Lucian Bode și a șefului CNAIR Sorin Scarlat pe cele două loturi în execuție ale Autostrăzii A10 Sebeș-Turda, discutând cu antreprenorii, subcontractorii și furnizorii acestora.

Potrivit acestora, din păcate, atitudinea noului ministru este similară cu a predecesorului Răzvan Cuc.

„Conform domnului Bode, statul român este un partener serios care se achită de toate responsabilitățile, plățile sunt la zi, revendicările constructorilor sunt în analiză (de ani de zile) sau nu pot fi plătite din diverse motive legislative. Vinovații par a fi doar antreprenorii care nu lucrează și nu își plătesc subcontractorii.

Am vorbit în repetate rânduri despre incompetența și lipsa de profesionalism din partea statului român care s-au translatat treptat și spre companiile private. Un principiu fundamental în economie este acela că dacă nu ești plătit de client, nu poți munci în parametri normali. Vorbim de diferențe între stadiul fizic și cel financiar ce trebuie plătite de CNAIR pe cele două tronsoane de ordinul zecilor de milioane de lei”, arată reprezentanții Pro Infrastructură

Despre scuzele CNAIR, că “nu s-au primit toate documentele”, că “trebuie o relație mai strânsă cu inginerul”, că “decizia DAB din 2017 nu este încă definitivă”, că “propunerea de modificare din iunie 2019 încă este în analiză”, aceștia apreciază că sunt „doar praf în ochi, o mască pusă în fața incompetenței și lipsei de asumare”.

În același context, mai este invocat faptul că în 2019, la cinci ani de la debutul lucrărilor, “s-a descoperit” o groapă de gunoi pe o bretea a nodului rutier Alba Iulia Sud pe care abia acum CNAIR anunță că o va soluționa.

„Oare de ce Aktor și Pizzarotti au un portofoliu de lucrări spectaculoase în alte state, iar în România tărăgănează cu anii bucăți de autostradă relativ simple, ducând la faliment subcontractori locali? Pentru că pot și li se permite. Pentru că sunt imaginea în oglindă a unui stat corupt, prost și iresponsabil, incapabil să gestioneze investiții de miliarde de euro”, au conchis oficialii asociației.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza