În data de 20 septembrie 2021, conform datelor existente în aplicația alerte.ms, la ora 14:00, la nivel național există 1.087 de paturi de ATI destinate pacienților COVID-19. Dintre acestea 116 sunt paturi rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2 (obstetrică-ginecologie, neonatologie, cardiologie etc.), conform Digi24.
– 952 de paturi ATI sunt ocupate la nivelul întregii țări
– toate cele 237 de paturi avizate de DSP București, rezervate special pentru pacienții infectați de Covid-19, sunt ocupate
La nivel național sunt libere 19 paturi ATI pentru pacienții bolnavi de COVID-19, altele decât cele rezervate special pentru persoane cu anumite condiții medicale care sunt și confirmate cu SARS-COV-2: Arad – 1, Brașov –5, Constanța – 1, Iași – 3, Sibiu – 3, Tulcea – 5, Vaslui – 1.
”Din păcate, secția de ATI este plină și avem suficienți de mulți pacienți în secție care ar avea nevoie de un pat în terapie în acest moment, astfel că orice pat eliberat se ocupă în câteva minute. Locurile care s-au eliberat, s-au eliberat doar printr-o formă pe care nu ne-o dorim niciunul, doar pentru că pacienții nu au reușit să treacă prin această afecțiune cu bine. Am internat pacienți astăzi dar, din păcate, am pierdut foarte multe vieți în acest weekend.
Este o situație extrem de dificilă. Aceste vieți pe care le pierdem ne marchează pe toți. Peste 90% din pacienții internați sunt nevaccinați. Pentru cei nevaccinați avem emoții. Din păcate, la ce vedem că se întâmplă în societate, mi-e teamă că suntem doar la început și că va fi extrem de greu în spital în următoarea perioadă”, a declarat Beatrice Mahler, managerul Institutului “Marius Nasta”, potrivit sursei citate.