Aproximativ 10.000 de candidați s-au înscris pentru examenul de admitere în cele 2 unități de învățământ preuniversitar ale Poliției Române: Școala de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina și Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” – Cluj-Napoca, anunță Poliția Română.
Astfel, pe cele 1.292 de posturi scoase la concurs în cadrul Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” – Câmpina, s-au înscris 8.232 de candidați, iar pe cele 300 de posturi de la Școala de Agenți de Poliție „Septimiu Mureșan” – Cluj-Napoca, s-au înscris 1.524 de candidați.
Reamintim că peste 2.600 de posturi au fost scoase la concurs în şcolile de poliție, jandarmi și pompieri ale Ministerului Afacerilor Interne. Admiterea are loc în perioada 2 septembrie – 3 noiembrie, în cele 6 unităţi de învăţământ posliceale din subordinea MAI.
Conform edupedu.to, sesiunea de admitere cuprinde mai multe etape. După încheierea perioadei de recrutare, sunt planificate evaluarea psihologică a candidaților, proba de evaluare a performanței fizice, susținerea probei de evaluare a cunoștințelor, iar, la final, examinarea medicală a candidaților rămași în concurs.
Candidații care au promovat proba de evaluare a performanței fizice vor susține proba de evaluare a cunoștințelor, la data de 23 octombrie 2021, iar rezultatele obținute vor fi postate pe site-ul oficial al unității de învățământ pentru care optează.
Examinarea medicală se realizează în ordinea descrescătoare a notelor finale, în perioada 11 – 31 octombrie.
Rezultatele finale ale admiterii se afişează la sediul unităţilor de învăţământ şi se postează pe site-ul oficial al acestora, până la data de 3 noiembrie 2021, potrivit sursei citate.