Campania de vaccinare împotriva COVID-19 stagnează de luni bune. Deși Clujul se află printre județele fruntașe în ceea ce privește rata de imunizare, autoritățile județene nu sunt mulțumite de modul în care decurge vaccinarea. În aceste condiții, prefectura județului Cluj pregătește o campanie de informare prin care să răspundă întrebărilor apărute în mediul online referitor la vaccinare.
„Eu m-am gândit cu colega mea Irina Munteanu să demarăm o campanie cu miniclipulețe în care să apară medici din județul nostru, medici specialiști, care să explice din punct de vedere medical, științific, pentru fiecare problemă anume depistată în mediul online, să spunem așa, sau să creăm chiar și miniclipulețe animate sau chiar prin desen, dacă este necesar. Va fi o campanie județeană”, a explicat prefectul Szilárd Tasnádi la emisiunea „Servus, Cluj!”.
De asemenea, prefectul județului Cluj a facut apel la medicii specialiști să se implice mai mult în a combate știrile și informațiile false apărute pe rețelele de socializare.
„În ceea ce privește campania de vaccinare eu consider că am depus eforturile necesare și depunem în continuare. Dar totodată trebuie să apelăm la sprijinul medicilor, infecționiștilor, specialiștilor, pentru că generează un impact mult mai mare și oferă un nivel de încredere mult mai certificat, mai clasat”, a mai declarat prefectul județului Cluj.
Potrivit lui Szilárd Tasnádi, rata de vaccinare în municipiul Cluj-Napoca depăștește 60%, în timp ce în județul Cluj se situează între 55%- 60%.