Primăria Cluj-Napoca lucrează intens la proiectul centurii metropolitane a municipiului. Potrivit viceprimarului Dan Tarcea, studiul de fezabilitate ar putea fi gata până la finalul acestui an.
„Avem de obținut un aviz de la Mediu, care durează 8 luni, sperăm să nu avem timpi morți, astfel încât, până la finalul anului să putem pune pe masă studiul de fezabilitate și să îl putem preda Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR). În ultima perioadă s-au mișcat lucrurile extrem de bine la minister și companie. Sunt niște termene legale, de publicare și de dezbatere publică pe site-uri, care trebuie respectate. Important este că suntem în linie dreaptă, ce a fost mai complicat am depășit. Vom finaliza SF-ul până la finele anului, dacă avizul de la Mediu iese în 8 luni”, a declarat Tarcea la un radio local.
În cazul în care nu apar întârzieri sau probleme neprevăzute, municipalitatea speră ca anul viitor să demareze și lucrările propriu-zise.
„Dacă toate lucrurile merg așa cum le-am programat și predăm studiul de fezabilitate companiei, într-un termen optimist, în anul 2021 pe final am putea să începem lucările la centură. Munca grea a fost făcută prin elaborarea studiului de fezabilitate, cu stabilirea traseului, cu cadastrarea, cu studiile geo. Practic proiectantul trebuie să aducă mici detalii la această centură metropolitană. CNAIR trebuie să facă licitația pentru proiectare și execuție, într-un termen de 6-9 luni ar putea fi gata proiectarea și apoi să avem autorizația de construire, astfel încât să înceapă lucrările anul viitor”, a explicat viceprimarul Dan Tarcea.
Lucrările ar trebui finalizate până la sfârșitul anului 2023; în caz contrar primăria va pierde finanțarea europeană în valoare de 150 de milioane de euro. Traseul centurii, aprobat de CNAIR, măsoară 38 de km și parcurge teritoriile localităților Gilău, Florești, Cluj-Napoca și Apahida.