Simona Halep împlinește azi 30 de ani. Bornele unei cariere impresionante

by admin

Simona Halep împlineşte astăzi 30 de ani. În acest an marcat de accidentări, ea s-a căsătorit în urmă cu două săptămâni cu Toni Iuruc, dar a încetat şi colaborarea cu antrenorul Darren Cahill. 

Din cauza accidentării la gambă suferită la Roma, Simona Halep a avut un an cu o puţină prezenţă pe terenurile de tenis. Însă, ea s-a căsătorit cu Toni Iuruc, la Constanţa, după o relaţie de aproape doi ani şi apoi a anunţat că a încetat, a doua oară, colaborarea cu antrenorul australian Darren Cahill. Accidentarea i-a făcut probleme şi în clasamentul WTA, unde sportiva a ajuns pe locul 14. 

Simona Halep a început tenisul de la vârsta de patru ani, mai întâi sub îndrumarea antrenorului Ioan Stan. La 14 ani, ea a debutat în circuitul ITF şi a ajuns repede între cele mai bune tinere jucătoare din lume. În 2008, Halep a câştigat turneul de la Roland Garros, la junioare, iar doi ani mai târziu a pătruns în circuitul profesionist. Cariera ei a intrat pe o pantă constant ascendentă în a doua jumătate a anului 2013, în care a câştigat şase turnee, pe toate suprafeţele.

Halep a cunoscut consacrarea în 2014, când a jucat finala de la French Open la senioare şi finala Turneului Campioanelor, la prima participare, pe lângă alte două trofee care i-au intrat în palmares. Ca profesionistă, Simona Halep a câştigat în total 22 turnee, inclusiv două de grand slam, la Roland Garros, în 2018, şi Wimbledon, în 2019. 

Cariera Simonei Halep, în cifre: 

Titluri WTA de simplu: 22 – Roma (Premier 5), Praga (WTA International), Dubai (Premier) – 2020, Wimbledon (Grand Slam) – 2019, Montreal (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Shenzhen (WTA), toate trei în 2018, Madrid (Premier Mandatory), în 2017, Montreal (Premier 5), Bucureşti (WTA), Madrid (Premier Mandatory), toate trei în 2016, Shenzhen (WTA), Dubai (Premier 5), Indian Wells (Premier Mandatory), toate trei în 2015, Doha (Premier 5), Bucureşti (WTA), ambele în 2014, Nurnberg (WTA), ‘s-Hertogenbosch (WTA), Budapesta (WTA), New Haven (Premier), Moscova (Premier) şi Sofia (turneul “mic” al campioanelor), toate cele şase în 2013; 

Finale WTA de simplu: 17 – Madrid (Premier Mandatory), Doha (Premier) – 2019, Cincinnati (Premier 5), Roma (Premier 5), Australian Open (Grand Slam) – în 2018, Beijing (Premier Mandatory), Cincinnati (Premier 5), Roland Garros (Grand Slam), Roma (Premier 5) – în 2017, Rogers Cup (Toronto), Cincinnati (ambele de categorie Premier 5) – în 2015, WTA Finals – Singapore (Turneul Campioanelor), Roland Garros (Grand Slam), Madrid (Premier Mandatory) – toate trei în 2014, Bruxelles (Premier), în 2012 şi Fes (WTA), în 2011 şi 2010. 

Titluri la dublu: 1, Shenzhen – 2018, în echipă cu Irina Begu; Finală (dublu): 1, Montreal – în 2016, în echipă cu Monica Niculescu; Meciuri câştigate – meciuri pierdute: 531-224; Premii totale: 37,842,748 milioane de dolari; 

Cea mai înaltă clasare în ierarhia WTA: Locul 1 (64 de săptămâni).

Te-ar putea interesa si

Comenteaza