Ministerul Sănătății a publicat proiectul de Lege privind stabilirea unor măsuri în domeniul sanitar, pe perioada stării de alertă, pentru personalul din cadrul unor unități publice și private. Potrivit documentului, personalul medical din spitalele publice și private va fi obligat să prezinte dovada vaccinării sau a testării. În cazul în care nu este prezentat certificatul verde, se va suspenda contractul de muncă pentru 30 de zile, după care contractul încetează de drept.
Medicul clujean Ioan Mureșan susține decizia Ministerului Sănătății, precizând că este de acord cu această decizie și nu numai pentru vaccinul anti Covid-19 ci și în cazul altor vaccinuri.
„În principiu sunt de acord. Nu numai pentru vaccinul anti-Covid ci și pentru alte vaccinuri, În special pentru personalul medical care lucrează în sectoare importante unde pot să transmită boli, ma refer la cei care lucrează în secții de dializă, oncologie, transplant, unde oamenii sunt cu imunitatea scăzută. Dacă unul dintre cadrele medicale nu este vaccinat pentru bolile obișnuite pot să le transmită. Din moment ce s-au vaccinat pe planetă peste 3 miliarde de Covid și anual cam 2 miliarde pentru gripă, nu văd de ce să refuzăm vaccinul. Cred că dacă înainte de pandemie intra legea vaccinului obligatoriu nu se ajungea la discuțiile acestea, să ne rugăm de populație să se vaccineze”, declară dr. Ioan Mureșan pentru Servus, Cluj!
1 comentariu
hai doctoras fa si 10 doze o data!!!!!!!