Masca de protecție redevine obligatorie în toate spațiile deschise în localitățile în care incidența cazurilor de COVID-19 depășește pragul de 6 la mie. Măsura se aplică de astăzi, după ce ordinul comun emis de Ministerul Sănătății și Ministerul Afacerilor Interne va fi publicat în Monitorul Oficial.
„Cseke Attila, ministrul Sănătăţii şi Lucian Bode, ministrul Afacerilor Interne au semnat Ordinul pentru completarea Ordinului ministrului sănătăţii şi al ministrului afacerilor interne nr. 874/81/2020 privind instituirea obligativităţii purtării măştii de protecţie, a triajului epidemiologic şi dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă. Conform documentului, în localităţile în care incidenţa cumulată la 14 zile este mai mare de 6/1.000 de locuitori, se instituie obligativitatea purtării măştii de protecţie, în toate spaţiile publice deschise”, au anunţat reprezentanții Ministerului Sănătăţii.
Măsura nu se aplică persoanelor care desfășoară activități, inclusiv sportive, în mod individual sau împreună cu persoanele cu care locuiesc. Alte excepții se pot stabili, la propunerea direcţiilor de sănătate publică judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, prin hotărâri ale comitetelor judeţene, respectiv al municipiului Bucureşti pentru situaţii de urgenţă.
Autoritățile au dat și câteva exemple despre situațiile în care masca nu este obligatorie:
„Într-o localitate unde rata incidenței este de peste 6 la o mie de locuitori, o persoană care circulă singură sau cu persoane cu care locuiește împreună, într-un spațiu deschis unde nu este aglomerat ( activitate sportivă, activitate în parc, pe stradă, merge cu bicicleta etc.) nu trebuie să poarte mască.
Atunci când interacționează cu altcineva decât cu persoane cu care locuiește împreună, nu se mai consideră activitate în mod individual și trebuie să poarte mască.
Menționăm că rămâne, în continuare, în vigoare obligativitatea purtării măștii de protecție în locurile aglomerate indiferent de rata incidenței în localitate: ex: târguri, balciuri, talciocuri, piețe, stații pentru transport în comun etc”, se mai arată în comunicatul ministerului.
Ordinul comun se va publica astăzi în Monitorul Oficial al României.
1 comentariu
” Multumim ” Emil Boc pt Untold , Electric Castle , Jazz in The Park. Toate acestea au dus la rata mare de infectare de la Cluj.
” Multumim ” d-nului ministru Campeanu pt numarul mare de copii infectati