Spitalul Regional de Urgență Cluj primește peste 300 de milioane euro de la Banca Europeană de Investiții

by Oana Spiru

Guvernul României a aprobat Memorandumul privind negocierea contractului de finanțare dintre România și Banca Europeană de Investiții, în valoare de 305 milioane de euro pentru susținerea obiectivului de investiții Spitalul Regional de Urgență Cluj

Unitatea sanitară cu șapte niveluri – subsol, parter și cinci etaje va deservi regiunea de nord-vest a țării. Spitalul va avea 849 de paturi, 19 săli de operație și va dispune de o tehnologie avansată, astfel încât să fie asigurate servicii medicale de urgență la cele mai înalte standarde, precum și un act medical de calitate superioară. Acesta va beneficia de un heliport și va avea 1.396 de locuri de parcare.

Reamintim că terenul a fost preluat de către Consiliul Județean Cluj prin Hotărâre de Guvern în anul 2012, după care forul administrativ județean și-a îndeplinit toate obligațiile asumate pentru viabilizarea acestuia. Astfel, forul administrativ județean a mutat de pe amplasament un depozit de muniție, a demolat clădirile existente pe teren, a întocmit toate documentațiile juridice și de urbanism necesare, astfel încât terenul a devenit liber de orice sarcină. Totodată, administrația județeană a asumat și suportat inclusiv cheltuielile necesare realizării infrastructurii primare, respectiv realizarea de branșamente și racorduri la rețelele de utilități.

În plus, Consiliul Județean s-a asigurat de cuprinderea, în cadrul Proiectului Centurii Metropolitane clujene a minim două căi rutiere de acces spre amplasament, una din DN1 și alta pe latura de est.

În luna noiembrie 2017 Consiliul Județean Cluj a predat acest teren către Ministerul Sănătății cu situația pe deplin clară, pentru a se putea solicita și obține de către România, prin intermediul Guvernului, finanțarea europeană necesară. Comisia Europeană a aprobat o investiție în valoare de nu mai puțin de 47 de milioane de euro, din Fondul European de Dezvoltare Regională, pentru construirea și dotarea Spitalului Regional de Urgență de la Cluj.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza