Zece Pentru Cluj este un eveniment organizat de Primăria şi Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, cu sprijinul mediului de afaceri şi al instituţiilor reprezentative la nivel local și european (Parlamentul European), prin care propunem premierea tinerilor merituoşi care au obţinut rezultate deosebite la învăţătură pe tot parcursul anului şcolar 2019-2020.
Perioada de înscriere a participanţilor este 1 – 19 noiembrie 2021, iar dosarele pot fi depuse online pe adresa de email registratura@primariaclujnapoca.ro sau fizic, în următoarele locaţii:
- Serviciul centrul de informare pentru cetăţeni (registratura generală, str. Moţilor nr. 7)
- Primăria Mănăştur (str. Ion Meşter nr. 10)
- Primăria Iris (Piaţa Karl Liebknecht nr. 7-8)
- Primăria Someşeni (str. Traian Vuia nr. 41)
- Primăria Grigorescu (str. Alexandru Vlahuţă nr. 46-47)
- Primăria Zorilor (str. Pasteur nr. 60)
- Primăria Gheorgheni (Aleea Băişoara nr. 4A)
- Primăria Mărăști (str. Porumbeilor, nr. 41)