Inaugurarea noului gazon de pe Cluj Arena. Tișe: “Vechiul gazon și-a făcut pe deplin datoria”

by Oana Spiru

Gazonul de pe stadionul Cluj Arena, recent schimbat în totalitate, va fi inaugurat luni, 8 noiembrie a.c., prin desfășurarea unui meci între Universitatea Cluj și FC Brașov, începând cu ora 17:30.

Reamintim faptul că în anul 2011, prima partidă oficială de fotbal pe gazonul arenei nou edificate de Consiliul Județean Cluj a fost disputată, de asemenea, între cele două echipe.

„Vechiul gazon și-a făcut pe deplin datoria, găzduind sute de meciuri și alte evenimente de succes. Noul gazon se prezintă în condiții excelente și este pregătit pentru a fi folosit. În ceea ce ne privește, am întreprins toate demersurile necesare astfel încât reluarea competițiilor sportive pe Cluj Arena să survină cât mai rapid”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

În cei zece ani de la inaugurare, stadionul emblemă al Clujului și al întregii Transilvanii, Cluj Arena a fost gazda unui număr impresionant de manifestări care au reunit milioane de spectatori din toate colțurile lumii. 

Astfel, de la data primului eveniment sportiv oficial și până la momentul înlocuirii gazonului, pe arena clujeană s-au derulat nu mai puțin de 239 de meciuri de fotbal, rugby și fotbal american. Totodată, au avut loc 12 întreceri în domeniul atletismului, dintre care șase ediții ale Campionatelor Internaționale ale României, patru ediții de Campionate Naționale pentru seniori, tineret, juniori, o ediție a Campionatelor Balcanice de seniori și una a Campionatelor Europene pe echipe.

De asemenea, pe Cluj Arena au fost organizate 13 meciuri ale echipelor naționale de fotbal și rugby. În acest sens, se remarcă partidele tricolorilor cu reprezentativele din Spania, Chile, Danemarca sau Muntenegru, cele ale  naționalei de fotbal feminin a României cu Cehia și Italia, respectiv cele șapte jocuri ale naționalei de rugby seniori în cadrul Campionatului Europei și a Cupei Europene a Națiunilor.

Stadionul clujean a fost, de altfel, gazda unor competiții de Liga Campionilor (meciurile campioanei României la fotbal feminin – U Olimpia Cluj)  și Liga Europei (meciurile echipei Pandurii Tg. Jiu).  

Cluj Arena a devenit de-a lungul timpului și cadrul ideal pentru organizarea unor manifestări artistice cu un număr mare de participanți precum Forza ZU, festivalul Untold, concerte ale unor formații și artiști renumiți, cum ar fi: Scorpions, Smokie, Roxette, Deep Purple, UB40, Dream Theater, Andrea Bocelli, Depeche Mode, etc.

Te-ar putea interesa si

Comenteaza